Bâcul (de asem*nea și Bîc) este un râu în partea centrală a Republicii Moldova, afluent de dreapta al fluviului Nistru. Pe malul Bâcului se află capitala Republicii Moldova, orașul Chișinău, precum și orașele Călărași, Strășeni, Bucovăț și Vatra. Debitul mediu anual de apă al râului este de 1 m³/sec, iar lungimea de 155km. Este un râu foarte poluat, cu precădere în aval de Chișinău. În amonte de Chișinău a fost construit în 1962 lacul de acumulare Ghidighici.
Mai multe informații Date geografice, Bazin hidrografic ...
| Râul Bâc | |
| (Cotovțea, până în sec. XV-XVI) | |
Bâcul în Chișinău. | |
| Date geografice | |
|---|---|
| Bazin hidrografic | bazinul Nistrului[*]  |
| Zonă de izvorâre | Temeleuți, Călărași |
| Emisar | Nistru |
| Punct de vărsare | Gura Bîcului, Anenii Noi |
| Date hidrologice | |
| Bazin de recepție | 2.150km² |
| Lungimea cursului de apă | 155km |
| Debit mediu | 1,57[1]m³/s |
| Debit maxim înregistrat | 220 m³/s |
| Date generale | |
| Raioane traversate | Călărași, Strășeni, municipiul Chișinău și raionul Anenii Noi |
| Localizare | Republica Moldova |
| Afluenți de dreapta | Ișnovăț, Calintir |
| Principalele localități traversate | Călărași, Bucovăț, Strășeni, Vatra, Chișinău |
| Baraje | Lacul Sireți-Ghidighici |
Modifică date / text | |
Închide
Nume
Primele mențiuni scrise ale râului Bâcu apar în hrisoavele cancelariei domnești în prima jumătate a sec. al XV-lea (1420). Denumirea râului provine de la adjectivul turcic bủửk - „mare”, „lung”, având sensul de „râul de pe valea mare, lungă”.[2]
Legenda Bâcului
„Potrivit legendei, cu mult timp în urmă, pe pământ, alături de oameni, trăiau uriașii. De la o vreme însă, uriașii au început să dispară. În schimb oamenii deveneau din ce în ce mai mulți. Într-o zi, o fată de uriaș, care încă nu știa de existența oamenilor, a văzut un om mânând o căruță trasă de doi boi. Fata a mers la părinți să-i întrebe despre creatura ciudată. Aceștia i-au povestit despre oameni și despre faptul că în curând uriașii vor dispărea cu totul, iar oamenii vor pune stăpânire pe întreg pământul. Plină de ură, fata de uriaș a hotărât să-l găsească pe omul în căruță pe care-l văzuse mai devreme și să-l omoare. După lungi căutări fără rezultat, fata de uriaș a început să plângă. Lacrimile fetei au inundat teritorii mari, ajungându-l din urmă pe omul în căruță, înecându-i un bou. Se spune că prima lacrimă pe care a vărsat-o fata de uriaș s-a transformat în izvor, care apoi a crescut în râu. Iar râul a fost numit Bîc, deoarece așa numeau boul neamurile vecine. De atunci curge râul Bîc, trăgându-și numele de la acel bou înecat în lacrimile uriașei.”
[3]
Cheile Bâcului
În preajma orașului Vatra, râul Bâc curge printr-un defileu stâncos denumit Cheile Bâcului.
Zona respectivă a suscitat interesul multor cercetători. Astfel, Zamfir C. Arbore, în Basarabia în secolul al XIX-lea scrie:
„Cel mai vechi monument istoric, cea mai antică rămășiță istorică, al cărei nume s-a mai păstrat pe aici pe colea până în zilele noastre dincolo de Prut, sunt incontestabil Cheile Bâcului.”
—Zamfir C. Arbore, Basarabia în secolul al XIX-lea''
[4]
Pe de altă parte, B.P. Hasdeu, în Magnum Etymologicum Romaniae, spune:
„Nu prin nume Bâcul are o importanță, ci printr-un monument dintr-o epocă imemorabilă, cu multe secole mai veche decât prima apariție a slavilor pe țărmurile Dunării. Acel monument se cheamă în popor Cheile Bâcului.”
—B.P. Hasdeu, Magnum Etymologicum Romaniae, t.III, fasc. 3-a
[5]
În aceeași lucrare, Hasdeu emite ipoteza, susținută și de alți cercetători, că pietrele din Cheile Bâcului nu sunt o curiozitate a naturii, fiind mai degrabă amplasate de oameni. Hasdeu dă pietrelor o vechime de 2000 de ani, susținând ca acestea au fost așezate de bastarni, cu 200 de ani înaintea erei noastre. Conform lui Hașdeu, inițial pietrele secționau Basarabia pe orizontală, formând un zid de apărare, acesta străbătând codrii și ajungând până la Prut.De-a lungul timpului, însă, oamenii au folosit pietrele în gospodarie, astfel încât în prezent din zidul străvechi s-a păstrat doar zona Cheilor Bâcului.[4]
Dimitrie Cantemir amintește și el de Cheile Bâcului în Descrierea Moldovei, spunând că șirul pietrelor se întinde peste Nistru până în Crimeea. Cantemir face referire și la legenda acestor pietre.[6]
Legenda Cheilor Bâcului
Legenda spune că într-o noapte dracii s-au gândit să bareze apa Bâcului cu bolovani, pentru ca râul să se reverse și să înece oamenii care locuiau în satele din împrejurime. Toată noaptea necurații au adus pietroaie la râu, dar când erau pe cale să-și termine treaba, cocoșii din satul din apropiere, dându-și seama de intenția dracilor, au cântat mult mai devreme de răsăritul soarelui. Dracii, speriați că-i apucă dimineața, au fugit, fără a se mai întoarce altă dată. [7]
„Nu departe de aci se vede un șir de pietre foarte mari, așezate în linie dreaptă, ca și cum ar fi puse într-adins de mână de om. [...] În limba țării se cheamă Cheile Bâcului și prostimea crede că este o lucrare a celor necurați, care i-ar fi conjurat să astupe apa Bâcului.”
—Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei''
[6]
Situația ecologică pe râul Bâc
Starea ecologică a râului Bîc nu este bună. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) din Moldova măsoară calitatea apei din râu prin Indicele de Poluare a Apei (IPA). IPA ia în considerare următoarele substanțe din apă: amoniu, nitriți, produse petroliere, fenoli, oxigen dizolvat și necesarul biochimic de oxigen în 5 zile (DBO5). indicele cuprinde mai multe clase de la 1 la 7; 1 fiind foarte curat și 7 fiind foarte poluat. Un 4 înseamnă că starea ecologică este degradată. Rezultatele măsurărilor efectuate în perioada 2004-2008 au arătat că calitatea apei din râul Bîc în aval de Chișinău este clasificată cu un 7, adică foarte poluată. Calitatea apei din râul care intră în oraș din amonte este considerată degradată și clasificată cu 4. Este evident că orașul Chișinău are un impact negativ asupra stării ecologice a râului Bîc.[8]
Fauna ihtiologică
În râul Bâc au fost identificate 26 de specii de pești: [9]
- Abramis brama (L., 1758) = Plătică
- Alburnus alburnus (L., 1758) = Obleț
- Carassius gibelio (Bloch, 1782) = Caraș argintiu
- Cobitis taenia L., 1758 = Zvârlugă
- Ctenopharyngodon idella (Valenciennes, 1844) = Cosaș
- Cyprinus carpio L., 1758 = Crap
- Esox lucius L., 1758 = Știucă
- Gasterosteus aculeatus L., 1758 = Ghidrin
- Gobio obtusirostris Valenciennes, 1842 = Porcușor
- Hypophthalmichthys molitrix (Valenciennes, 1844) = Sânger
- Hypophthalmichthys nobilis (Richardson, 1845) = Novac
- Leucaspius delineatus (Heckel, 1843) = Fufă
- Misgurnus fossilis (L., 1758) = Țipar
- Neogobius fluviatilis (Pallas, 1814) = Ciobănaș
- Neogobius gymnotrachelus (Kessler, 1857) = Mocănaș
- Neogobius kessleri (Guenther, 1861) = Guvid de baltă
- Neogobius melanostomus (Pallas, 1814) = Stronghil
- Perca fluviatilis L., 1758 = Biban
- Proterorhinus marmoratus (Pallas, 1814) = Moacă de brădiș
- Pseudorasbora parva (Temminck et Schlegel, 1846) = Murgoi bălțat
- Pungitius platygaster (Kessler, 1859) = Osar
- Rhodeus amarus (Bloch, 1782) = Boarță
- Rutilus rutilus (L., 1758) = Babușcă
- Sander lucioperca (L., 1758) = Șalău
- Scardinius erythrophthalmus (L., 1758) = Roșioara
- Syngnathus abaster Eichwald, 1831 = Ac de mare
